În cazul tuturor medicamentelor farmaceutice
se poate constata faptul următor: medicamentele sunt un complex de
substanţe foarte dăunătoare şi chiar cunoscute ca fiind dăunătoare.
Printre componentele principale ale medicamentelor se numără cele mai
nocive substanţe din natură precum şi cele mai
dăunătoare produse petrochomice: combinaţii cu halogenele din
grupa a 7a: clor, brom, iod şi fluor care sunt prezente în peste 70% din
medicamente, după care vin benzolurile,
toluenele, methylele, acizii, hormoni sintetici şi multe alte toxine care
s-au dovedit deja ca fiind cancerigene, inhibitoare a sistemului imunitar,
creeatoare de alergii şi daune la ficat, rinichi sau creier, etc. În plus în medicamente se găsesc multe
toxine din lumea plantelor şi a animalelor care au fost sintetizate
artificial şi care în natură au un efect dăunător.
Dacă
diavolul în persoană ar face o otravă pentru a intoxica şi
dăuna omului, el nu ar putea alege substanţe mai dăunătoare
decât cele care se găsesc astăzi în medicamentele produse de
industria farmaceutică şi cu care doctorii încearcă în mod absolut
inutil să vindece oamenii.
Nu există un medicament chimic care să nu
conţină cel puţin 3-4 substanţe dăunătoare. Cine
nu crede să facă o analiza la substanţele din medicamentele de
pe piaţă care se pot găsi toate la pagina de internet www.drugs.com und se află listate mii de
medicamente.
Până şi materialul alb de bază în care
se introduc substanţele active din care se fac pilulele este
dăunător. Acest material este des polimerul PEG – Poliethilenglicol.
Wikipedia: „PEG este în medicamente
diferite şi în cosemtice unde are un efect penetrant, căci face
pielea şi intestinele să fie permeabile pentru substanţe, deci
şi pentru substanţe toxice, care pot în felul acesta şă
intre mai uşor în corp. Din cauza aceasta folosirea lor este
controversă“.
Având în vedere că în medicamente sunt
întotdeauna mai multe substanţe toxice fiecare om poate să-şi închipuie
uşor că PEG face corpul să le absoarbă într-un mod multa
mai uşor decât atunci când PEG nu
ar fi conţinut în ele.
În cele mai multe medicamente se găseşte
şi oxid de titan ca şi
oxid de siliciu. Oxidul de titan
este foarte alb şi se pune şi în pasta de dinţi, în vopsele, în
alimente. Titanul este un metal uşor asemănător cu aluminiu,
care este cunoscut ca fiind o otravă pentru nervi şi creier şi
care creeză printre altele boala Alzheimer. De la titan nu se poate
aştepta nimic mai bun iar încăpăţânarea cu care se
foloseşte în medicamente, pasta de dinţi şi mâncare
vorbeşte de la sine.
Şi aluminiu
se pune în sarea de bucătărie, în pasta de dinţi, în
medicamente, vaccine, doze de băuturi, la cutiile de carton de
băuturi de lapte şi suc se găseşte pe dinăuntru o
folie de aluminiu. În ziua de azi se găteşte în oale de aluminiu
şi se împachetează mâncarea în folie de aluminiu.
La www.drugs.com se
găsesc deja peste 800 de
medicamente care încep cu prefixul Clor,
Fluor sau Brom, Iod – halogene – sau cu Benzyl sau Chrom.
Vezi lista mai jos. În restul de medicamente se află cel puţin una
din aceste substanţe iar dacă nu se găsesc acestea cu
siguranţă se găsesc produse toxice petrochimice: ethil, methil,
benzine, etc.
Numai un criminal sau un om inconştient poate
pune aceste substanţe în medicamente, dat fiind faptul că nocivitatea
lor sunt foate bine cunoscute de decenii întregi şi mai ales că multe
din aceste substanţe se folosesc pentru a distruge viaţa ca insecticide,
dezinfectante şi chiar în arme chimice. Dacă doctorii ar şti un
pic de chimie sau toxicologie nu ar da la nimeni un astfel de medicament.
Interesant este faptul că iodul şi
fluoridele au cel mai mare efect nociv asupra creierului, deci la gândire,
inteligentă, voinţă, puterea de recunoaştere a
greşelilor, etc.
Cine oare să-şi mai dea seama cä este otrăvit dacă
consumă aceste substanţe zilnic şi în doze imense ?
Din
Wikipedia.de despre halogene, elementele din grupa 7.
Iodul.
![]()
Iodatul de potasiu ni se pune în sarea
de bucătărie şi se foloseşte şi ca medicament,
însă în acest caz în doze imense care depăşesc mai mult
de jumătate din doza totală de iod din corp.
Tot iod se dă chipurile şi
ca protecţie împotriva la efectul radiaţiilor nucleare. Un efect de
protecţie nu poate avea loc, căci aceasţă
substanţă este o otravă pentru corp şi în plus se ştie
că izotopii de iod radioactiv au cea mai lungă viaţă din
toate elementele radioactive. Este foarte foarte probabil ca atunci când în
organism se afla iod sintetic şi acesta este iradiat, el să se
transforme în izotopul de iod radioactiv. Această prezumţie este
întărită de faptul că tot iod se dă oamenilor ca material
de contrast la expuneri radiologice. Acest lucru numai bun nu poate să fie ! Nu m-aş mira ca acest lucru să fie
făcut intenţionat, ca mai toate lucrurile rele care au de aface cu
medicamente şi cu industria farmaceutică.
Wikipedia: „dupa ce s-au luat doze de iod mai mari
apar iritaţii ale pielii şi mucoaselor. Acest lucru poate să
ducă la simptome de răceală, conjuctivită,
bronşită şi exanteme.“
În trecut sărurile de iod s-au folosit ca
expectorante fiind date pentru bronhii !
Bromul este foarte otrăvitor, vaporii
lui să nu fie inspiraţi. Din cauză că este caustic să
nu se intre în contact cu pielea“. Bromul se foloseşte la grenadele cu gaz
lacrimogen, ca insecticid, în trecut ca somnifer şi medicament pentru tratarea
bolilor de nervi (azi nu se mai foloseşte, căci nocivitatea lui a
fost recunoscută după decenii de folosire), la curăţat
benzina de pe motoare. În medicamente se foloseşte mai departe.
Fluor este otrăvitor şi este cel
mai reactiv element chimic. Combinaţiile cu fluor au efecte nefaste asupra
organismului mai ales la creier, afectează voinţa şi gândirea.
Combinaţiile de fluor se pun în pasta de dinţi, în multe ţări
în apa potabilă (USA), în toate hârtiile impermeabile de împachetat şi
servit din gastronomie, în hârtia anti-lipit pe care se coace la cuptor, în
tigăile de teflon, în medicamente. Deci se foloseşte cam în tot la
ceea omul duce la gură sau pune în gură. Fluorul, ca şi toate
halogenele este o otravă care nu poate să fie eliminată din
corp, acumulându-se în doze imense.
Clorul nu există în natură în
formă elementară. Clorul s-a folosit în primul război mondial la
bombe cu gaz. Este otrăvitor ca şi cele mai multe din sărurile
lui. Clorul irită puternic căile respiratorii, pielea şi ochii,
produce daune la plămâni şi la inimă. Apa cu clor duce la eczeme
şi boli de piele. Concentraţii de 0,5% în aer duc la moarte. O
concentratie de 0,001% de clor în aer are deja un efect patlogic. Institute for
Medical Research in Barcelona a ajuns la concluzia ca apa clorificată
conduce la risc mai mare cu 35% de a face cancer la vezică. Cine
înnoată în piscine cu apă clorificată are deja un risc mai mare
cu 57%“
Oxidul de clor este foarte toxic
fiind un radical care distruge DNA-ul, adică celulele fiinţelor vi
şi se foloseşte la albit hârtia, dezinfectat sticlele de băut,
gunoaiele mirositoare. În comparaţie cu clorul pur nu are gust şi
miros şi nu se simte dacă este băut. Se foloseşte
bineînteles în medicamente.
Unul din primele medicamente cu clor
după genocidul cu bombele cu clor din primul război mondial a fost
primul somniferul sintetic cu hidrat de clor.
Bineînteles că o astfel de substanţă cu
clor nu poate aduce decât somnul de veci. Azi nu prea se mai foloseşte
fiindcă s-a constat de mult că distruge inima şi produce mult
daune. În trecut s-a folosit foarte mult: la crampe de muşchi la copii, la
tuse măgărească, la neuralgii, la ulcere la piele şi la
răul de mare. La animale s-a folosit ca narcotic ! Interesant că la
animale spre deosebire de oameni s-a folosit într-un mod onest care arată
efectul adevărat: induce somnul de veci sau aproape. DDT-ul şi
Dioxina, foloste mult timp ca insecticide şi acum interzise sunt tot
combinaţii ale clorului. Fiecare al doilea medicament are o
combinaţie de clor în el, fiecare al treilea o combinaţie de fluor
sau iod şi
fiecare al cincilea medicament are o combinaţie de brom. Aceste combinaţii
de halogene sunt printre cele mai dunătoare substanţe făcute de
om şi nu se găsesc în natură în aceste forme.
Analizele
ununor medicamente luate de la www.drugs.com
Chlordiazepoxide
Chlordiazepoxide hydrochloride este 7-chloro-2-(methylamino)-5-phenyl-3
Se foloseşte pentru calmare, sedativ, împotriva stresului şi a
fricii.
INGREDIENTE:
Chlordiazepoxide
- substanţă extrem de nocivă, ca orice
combinaţie de clor în această formă.
Lactose Anhydrous - substanţă
neutrală, dar care produce alergii la cei care nu suportă lactoza.
Microcrystalline Cellulose -
nu conosc efectul
Gelatin – inofensivă dacă
nu este extrasă din animale bolnave
Methylparaben – substanţä
otrăvitoare, produce alergii şi cancer
Propylparaben – substanţă otrăvitoare,
produce alergii şi cancer
Silicon dioxide – substanţă
dăunătoare
Sodium lauryl sulfate –
substantă foarte dăunătoare, se foloseşte la curătat
garaje, motoare, dovedită ca fiind cancerigenă
Titanium dioxide – substanţă
neurotoxică
Deci
avem un cocktail din 8 substanţe dăunătoare !!! Cum poate acest
medicament şă linişteasc pe cineva şi să-l calmeze
????
Ofloxacin.
Antibiotic contra la infecţii
Constă din (±) - 9 - fluoro - 2,3 - dihydro - 3 - methyl
- 10 - (4 - methyl - 1 - piperazinyl) - 7 - oxo - 7
Dacă
mor bacteriile mor şi nevii, celulele cerebrale şi celulele umane din
cauza acestor otrăvuri-
Bromocriptine.
Medicament folosit la infertilatate la femei.
„Bromocriptine mesylate is chemically
designated as Ergotaman-3´,6´,18-trione, 2 - bromo - 12´ - hydroxy - 2´ - (1 - methylethyl) - 5´ - (2 - methylpropyl)
- ,(5´α) - monomethanesulfonate
(salt).“
Conţine
brom, una din cele mai nocive elemente, methylethyl, methylpropil şi monomethanesulfonate.
Deci 4 otrăvuri.
Sulfonatele sunt săruri ale
sulfului car este o substanţă nocivă atunci când este consumată.
Sulf se foloseşte ca un conservant la alimente din păcate. Sulfonatele
au fost descoperite în 1960 şi au înlocuit repede săpunul. Cel mai
cunoscut este TBS - Tetrapropylenbenzolsulfonat numit Tensid.
Wikipedia“Insă s-a descoperit că aceste tensidele nu de pot elimina
din apa“ şi că sunt dăunătoare.
Şi
în acest caz avem 4 substanţe toxice în medicament.
Peste 800 medicamente de la www.drugs.com cu substanţe nocive în
prefix: clor, fluor, brom, crom, benzyl.
Chlo-Amine
Chlophedianol
Chlor
Trimeton Allergy Decongestant
Chlor
Trimeton Nasal Decongestant
Chlor-Al Rel
Chlor-Mal
Chlor-Mes
Chlor-Mes Jr
Chlor-Phen
Chlor-Phenit
Chlor-Trimeton
Chlor-Trimeton Syrup
Chlor-Trimeton
Chlor-Trimeton
12 Hour Relief
Chlor-Trimeton
4 Hour Relief
Chlor-Trimeton
Allergy
Chlor-Trimeton
Allergy-D 12 Hour
Chlor-Trimeton
Decongestant Sustained-Release Tablets
Chlor-Trimeton
Non-Drowsy Decongestant 4 Hour
Chlor-Trimeton
Repetabs
Chlor-Trimeton Sinus
Chlor-Tripolon
Chloracol
Ophthalmic Solution Ophthalmic
Chlorafed
Chloral Hydrate
Chloral
Hydrate Suppositories
Chloral Hydrate
Syrup
Chloral Hydrate
chloral hydrate
rectal
Chlorambucil
Chloramphenicol
Chloramphenicol
Ophthalmic
Chloramphenicol Otic
chloramphenicol
ophthalmic
chloramphenicol/polymyxin
B and hydrocortisone ophthalmic
Chloraseptic Spray
Chloraseptic
Chloraseptic
Lozenges Dental
Chloraseptic
Lozenges Cherry Flavor Dental
Chloraseptic
Lozenges, Children's Dental
Chlorate Chlordiazepoxide
Chlordiazepoxide
Injection
Chlordiazepoxide
Chlordiazepoxide
capsules
Chlordiazepoxide
(oral only)
Chlordiazepoxide
(parenteral only)
Chlordiazepoxide
And Amitriptyline
Chlordiazepoxide
And Clidinium
chlordiazepoxide
and clidinium
chlordiazepoxide
and methscopolamine
Chlordiazepoxide
hydrochloride, Clidinium bromide
Chlordiazepoxide,Amitriptyline
Chlordiazepoxide/Clidinium
Chlordiazepoxide/Methscopolamine
Chlordinium
Chlordrine S.R.
Chlordrine SR
Chlorex-A 12
Suspension
Chlorfed A
Chlorgest HD
Chlorhexidine Liquid
Chlorhexidine
Solution
Chlorhexidine Dental
Chlorhexidine
Implantation-Dental
Chlorhexidine
chlorhexidine
gluconate
Chlorhexidine
Gluconate
chlorhexidine
topical
Chlornade
Chlorofair
Ophthalmic Ointment Ophthalmic
Chloromag
Chloromycetin
Chloromycetin Otic
Chloromycetin
ophthalmic ointment
Chloromycetin
Otic Solution
Chloromycetin
for Ophthalmic Solution Ophthalmic
Chloromycetin
Ophthalmic Ointment Ophthalmic
Chloroprocaine
Parenteral-Local
Chloroprocaine
Chloroptic
Chloroptic
Ophthalmic Solution Ophthalmic
Chloroptic
S.O.P. Ophthalmic
Chloroptic S.O.P.
Chloroquine
Chloroquine Tablets
Chloroquine
Chloroquine Tablets
Chlorothiazide
Chlorothiazide
Suspension
Chlorothiazide
Tablets
chlorothiazide
and methyldopa
chlorothiazide
and reserpine
chlorotrianisene
Chloroxine
chloroxylenol
and pramoxine otic
Chloroxylenol/Hydrocortisone/Pramoxine
Lotion
Chloroxylenol/Hydrocortisone/Pramoxine
Solution
Chlorphedrin SR
Chlorphen
Chlorphen HD
Chlorphenesin
chlorphenesin
Chlorpheniramine
Chlorpheniramine
Controlled-Release Capsules
Chlorpheniramine
Suspension
Chlorpheniramine
Suspension Drops
Chlorpheniramine
Sustained-Release Capsules
Chlorpheniramine
Syrup
Chlorpheniramine
Chlorpheniramine
and Codeine
Chlorpheniramine
and Dextromethorphan
chlorpheniramine
and dextromethorphan
Chlorpheniramine
and Hydrocodone
chlorpheniramine
and hydrocodone
chlorpheniramine
and methscopolamine
Chlorpheniramine
and Phenylephrine
chlorpheniramine
and phenylpropanolamine
Chlorpheniramine
and Pseudoephedrine
chlorpheniramine
and pseudoephedrine
Chlorpheniramine
Maleate
Chlorpheniramine
maleate, d-Pseudoephedrine hydrochloride
Chlorpheniramine
Maleate/Phenylephrine Hydrochloride/Methscopolamine Nitrate
Chlorpheniramine
Maleate/Pseudoephedrine Hydrochloride/Codeine Phosphate
chlorpheniramine,
carbetapentane, ephedrine, and phenylephrine
chlorpheniramine,
codeine, and pseudoephedrine
chlorpheniramine,
dextromethorphan, and phenylephrine
chlorpheniramine,
dextromethorphan, and pseudoephedrine
chlorpheniramine,
dihydrocodeine, and pseudoephedrine
Chlorpheniramine,
Ephedrine, and Guaifenesin
Chlorpheniramine,
Ephedrine, Phenylephrine, and Carbetapentane
Chlorpheniramine,
Ephedrine, Phenylephrine, Dextromethorphan, Ammonium Chloride, and Ipecac
chlorpheniramine,
hydrocodone, and phenylephrine
chlorpheniramine,
hydrocodone, and pseudoephedrine
chlorpheniramine,
ibuprofen, and pseudoephedrine
chlorpheniramine,
methscopolamine, and phenylephrine
Chlorpheniramine,
Pheniramine, Pyrilamine, Phenylephrine, Hydrocodone, Salicylamide, Caffeine,
and Ascorbic Acid
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, and Acetaminophen
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, and Dextromethorphan
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, and Hydrocodone
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, and Methscopolamine
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, Codeine and Ammonium Chloride
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, Codeine, and Ammonium Chloride
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, Codeine, and Potassium Iodide
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, Dextromethorphan, and Guaifenesin
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, Dextromethorphan, Guaifenesin, and Ammonium Chloride
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, Hydrocodone, Acetaminophen, and Caffeine
Chlorpheniramine,
Phenylephrine, Pseudoephedrine, Atropine, Hyoscyamine, and Scopolamine
Chlorpheniramine,
Phenyltoloxamine, and Phenylephrine
chlorpheniramine,
phenyltoloxamine, and phenylephrine
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine and Hydrocodone
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, and Acetaminophen
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, and Codeine
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, and Dextromethorphan
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, and Hydrocodone
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, and Hydrocodone or Pseudoephedrine and Hydrocodone
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, and Methscopolamine
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, Codeine and Acetaminophen
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, Codeine, and Acetaminophen
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, Dextromethorphan and Guaifenesin
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, Dextromethorphan, and Acetaminophen
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, Dextromethorphan, and Acetaminophen,
Chlorpheniramine,
Pseudoephedrine, Dextromethorphan, and Guaifenesin
Chlorpheniramine,
Pyrilamine, and Phenylephrine
chlorpheniramine,
pyrilamine, and phenylephrine
Chlorpheniramine,
Pyrilamine, Phenylephrine, and Acetaminophen
Chlorpheniramine,
Pyrilamine, Phenylephrine, Pseudoephedrine and Hydrocodone
chlorpheniramine/
phenyltoloxamine/ phenylephrine/ phenylpropanolamine
chlorpheniramine/
pyrilamine/ phenylephrine/ phenylpropanolamine
Chlorpheniramine/Acetaminophen
Chlorpheniramine/Codeine/Pseudoephedrine
Liquid
Chlorpheniramine/Dextromethorphan
Chlorpheniramine/Dextromethorphan
Liquid
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Guaifenesin/Phenylephrine
Liquid
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Phenylephrine
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Phenylephrine
Chewable Tablets
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Phenylephrine
Liquid
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Phenylephrine
Suspension
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Phenylephrine
Sustained-Release Tablets
chlorpheniramine/dextromethorphan/phenylpropanolamine
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Pseudoephedrine
Chewable Tablets
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Pseudoephedrine
Liquid
Chlorpheniramine/Dextromethorphan/Pseudoephedrine
Suspension
Chlorpheniramine/Dihydrocodeine/Phenylephrine
Liquid
Chlorpheniramine/Dihydrocodeine/Pseudoephedrine
Syrup
Chlorpheniramine/Guaifenesin/Phenylephrine
Drops
Chlorpheniramine/Guaifenesin/Pseudoephedrine
Chlorpheniramine/Hydrocodone
Extended-Release Suspension
Chlorpheniramine/Hydrocodone
Liquid
Chlorpheniramine/Hydrocodone/Phenylephrine
Liquid
Chlorpheniramine/Hydrocodone/Pseudoephedrine
Chlorpheniramine/Hydrocodone/Pseudoephedrine
Liquid
Chlorpheniramine/Methscopolamine
12-Hour Tablets
Chlorpheniramine/Methscopolamine/Phenylephrine
Suspension
chlorpheniramine/phenindamine/phenylpropanolamine
Chlorpheniramine/Phenylephrine
Chlorpheniramine/Phenylephrine
Controlled-Release Tablets
Chlorpheniramine/Phenylephrine
Elixir
Chlorpheniramine/Phenylephrine
Suspension
Chlorpheniramine/Phenylephrine
Sustained-Release Capsules
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Methscopolamine
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Methscopolamine
Chewable Tablets
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Methscopolamine
Sustained-Release Tablets
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Methscopolamine
Syrup
chlorpheniramine/phenylephrine/phenylpropanolamine
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Phenyltoloxamine
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Phenyltoloxamine
Controlled-Release Tablets
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Phenyltoloxamine
Liquid
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Pyrilamine
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Pyrilamine
Controlled-Release Tablets
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Pyrilamine
Liquid
Chlorpheniramine/Phenylephrine/Pyrilamine
Suspension
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine
24-Hour Sustained-Release Capsules
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine
Chewable Tablets
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine
Controlled-Release Capsules
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine
Liquid
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine
Suspension
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine
Sustained-Release Capsules
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine
Sustained-Release Tablets
Chlorpheniramine/Pseudoephedrine/Methscopolamine
Sustained-Release Tablets
Chlorpromanyl-20
Chlorpromanyl-40
Chlorpromazine
Chlorpromazine
Concentrate
Chlorpromazine
Suppositories
Chlorpromazine Syrup
Chlorpromazine
Tablets
Chlorpromazine
Hydrochloride
Chlorpromazine
Hydrochloride Intensol
Chlorpropamide
Chlorprothixene
Chlortetracycline
Chlortetracycline
Topical
Chlorthalidone
chlorthalidone
and reserpine
Chlorthalidone/Clonidine
Chlortox
Chlorzoxazone
Chlorzoxazone
And Acetaminophen
Chroma-Pak
Chromagen Forte
Chromatinic
Chromic Chloride
Chromic
Phosphate P 32 Therapeutic
Chromic Phosphate P
32
Chromium
Chromium Picolinate
Chromium Supplements
Chronulac
Chronulac Syrup
Chymodiactin
Parenteral-Local
Chymopapain
Parenteral-Local
Floxin
Floxin
Floxin tablets
Floxin I.V.
Floxin Otic Solution
Floxin Otic Otic
Floxin Otic
Floxuridine
Floxuridine
floxuridine
Floxuridine
Flozenges
Fluanxol
Fluanxol Depot
Fluarix injectable
Fluclox
Flucloxacillin
Fluconazole
Fluconazole
Single-Dose Tablets
Fluconazole Solution
Fluconazole
Suspension
Fluconazole
fluconazole
Fluconazole
Fluconazole
Fluconazole
Fluconazole
Injection
Fluconazole
Oral Suspension
Fluconazole Tablets
Flucytosine
Flucytosine
flucytosine
Flucytosine
Fludara
Fludara
Fludara
Fludara
Fludarabine
Fludarabine
fludarabine
Fludarabine
injection
Fludarabine
Phosphate
Fludeoxyglucose
F 18 Diagnostic
Fludrocortisone
Fludrocortisone
fludrocortisone
Fludrocortisone
Fludrocortisone
Acetate
Fludroxycortide
Topical
Fluex
FluLaval
Flumadine
Flumadine Syrup
Flumadine
Flumadine
Flumadine
Flumazenil
flumazenil
Flumazenil
Flumazenil
Flumazenil Injection
Flumetasone Topical
Flumethasone Topical
FluMist
FluMist
FluMist nasal
Flunarizine
Flunisolide
Aerosol Inhaler
Flunisolide HFA
Inhaler
Flunisolide Spray
Flunisolide
Inhalation
Flunisolide Nasal
Flunisolide
Flunisolide
flunisolide inhalation
flunisolide nasal
Fluocet Topical
Fluocin Topical
Fluocinolone Cream
Fluocinolone Oil
Fluocinolone Shampoo
Fluocinolone
Solution
Fluocinolone Topical
Fluocinolone
Fluocinolone Cream
Fluocinolone
Acetonide Implant
Fluocinolone
Acetonide
fluocinolone
ophthalmic implant
Fluocinolone
Solution
fluocinolone topical
fluocinolone,
hydroquinone, and tretinoin topical
Fluocinolone/Hydroquinone/Tretinoin
Fluocinonide Cream
Fluocinonide Gel
Fluocinonide
Solution
Fluocinonide Topical
Fluocinonide
Fluocinonide
Fluocinonide
Fluocinonide Cream
Fluocinonide Gel
Fluocinonide
Ointment
fluocinonide topical
Fluoderm Topical
Fluogen injectable
Fluolar Topical
Fluonid Topical
Fluonid
Fluonide Topical
Fluor-A-Day
Fluor-A-Day
Fluor-Op
Fluor-Op Ophthalmic
Fluor-Op
Fluor-Op
Fluorabon
Fluorabon Basic
Fluorescein
Sodium/Proparacaine Hydrochloride
Fluorescite
fluoride
fluoride topical
Fluoritab
Fluoritab
Fluoritabs
Fluorodex
Fluorodex
Fluorometholone
Fluorometholone
Ointment
Fluorometholone
Ophthalmic
Fluorometholone
Fluorometholone
Acetate Suspension
fluorometholone
ophthalmic
Fluorometholone/Sulfacetamide
Suspension
Fluorometholone/Sulfacetamide
Fluoroplex Topical
Fluoroplex
Fluoroplex
Fluoroquinolones
Fluorosol
Fluorouracil
Fluorouracil Cream
Fluorouracil
Fluorouracil Topical
fluorouracil injection
Fluorouracil
Fluorouracil
fluorouracil topical
Fluothane
Fluoxetine
Fluoxetine Capsules
Fluoxetine
Delayed-Release Capsules
Fluoxetine Solution
Fluoxetine
fluoxetine
Fluoxetine
Fluoxetine capsules
Fluoxetine Oral
Solution
Fluoxetine Solution
fluoxetine and
olanzapine
Fluoxetine
hydrochloride
Fluoxetine
Hydrochloride
Fluoxymesterone
Fluoxymesterone
Fluoxymesterone
Flupenthixol
Fluphenazine
Fluphenazine
Concentrate
Fluphenazine Elixir
Fluphenazine Tablets
Fluphenazine
fluphenazine
Fluphenazine
Fluphenazine
Fluphenazine elixir
Fluphenazine
Oral Solution
Fluphenazine Tablets
Fluphenazine
Decanoate
Flura
Flura-Drops
Flura-Drops
Flura-Loz
Flura-Loz
Flura-Tab
Flurandrenolide
Cream
Flurandrenolide
Lotion
Flurandrenolide Tape
Flurandrenolide
Topical
flurandrenolide
topical
Flurazepam
Flurazepam
flurazepam
Flurazepam
Flurazepam
hydrochloride
Flurazepam
Hydrochloride
Flurbiprofen
Flurbiprofen Drops
Flurbiprofen
Flurbiprofen
Ophthalmic
flurbiprofen
Flurbiprofen
Flurbiprofen
Flurbiprofen
Flurbiprofen tablets
flurbiprofen
ophthalmic
Flurosyn Topical
Flurosyn
FluShield
Flushield injectable
Flutamide
Flutamide
flutamide
Flutamide
Flutamide
Flutamide
Flutex Topical
Fluticasone
Aerosol Inhaler
Fluticasone Cream
Fluticasone Powder
Fluticasone Spray
Fluticasone
Inhalation-Local
Fluticasone Nasal
Fluticasone Topical
Fluticasone
Fluticasone
Fluticasone
Fluticasone Ointment
Fluticasone
And Salmeterol Inhalation-Local
fluticasone and
salmeterol
Fluticasone
Furoate Spray
Fluticasone
HFA Aerosol Inhaler
fluticasone
inhalation
fluticasone nasal
Fluticasone
propionate
Fluticasone
Propionate
Fluticasone
propionate, Salmeterol
Fluticasone
Propionate/Salmeterol
fluticasone topical
Fluticasone/Salmeterol
Fluticasone/Salmeterol
Inhaler
Fluvirin injectable
Fluvoxamine
Fluvoxamine
fluvoxamine
Fluvoxamine
Fluvoxamine maleate
Fluvoxamine Maleate
Fluxid
Fluxid
Fluzone
Fluzone
Fluzone injectable
Benzac 10 Gel Topical
Benzac 5 Gel Topical
Benzac AC Wash
Benzac AC
Benzac AC 10 Gel
Topical
Benzac AC
2˝ Gel Topical
Benzac AC 21/2
Gel Topical
Benzac AC 5 Gel
Topical
Benzac AC Wash
10 Topical
Benzac AC
Wash 2˝ Topical
Benzac AC
Wash 21/2 Topical
Benzac AC Wash 5
Topical
Benzac W
Benzac W
Benzac W 10 Gel
Topical
Benzac W 2˝
Gel Topical
Benzac W 21/2
Gel Topical
Benzac W 5 Gel
Topical
Benzac W Wash 10
Topical
Benzac W Wash 5
Topical
Benzaclin Gel
Benzaclin
BenzaClin
BenzaClin
Benzacot
Benzagel
Benzagel Wash
Benzagel-10
Benzagel-5
Benzalkonium
Chloride Vaginal
Benzamycin Gel
Benzamycin
Benzamycin
Benzamycin
Benzamycin Gel
Benzamycin Pak Gel
Benzamycin Pak
BenzaShave
Benzashave 10
BenzaShave 10
Cream Topical
Benzashave 5
BenzaShave 5
Cream Topical
Benzfetamine
Benziq
Benziq LS
Benziq Wash
Benznidazole
Benzocaine
Aerosol Spray
Benzocaine Drops
Benzocaine Lozenges
Benzocaine Ointment
Benzocaine Dental
Benzocaine Rectal
Benzocaine Topical
Benzocaine
and Menthol Dental
Benzocaine
and Menthol Topical
Benzocaine
and Phenol Dental
benzocaine
and trimethobenzamide rectal
benzocaine otic
benzocaine topical
Benzodent Dental
Benzodiazepines
benzoic
acid and salicylic acid topical
Benzoin Tincture
Benzonatate
Benzonatate
benzonatate
Benzonatate
Benzonatate
Benzoyl Peroxide Bar
Benzoyl Peroxide
Cream
Benzoyl Peroxide Gel
Benzoyl Peroxide
Lotion
Benzoyl Peroxide
Pads
Benzoyl Peroxide
Wash
Benzoyl Peroxide
Topical
Benzoyl peroxide
Benzoyl Peroxide
benzoyl
peroxide and clindamycin topical
benzoyl
peroxide and erythromycin topical
benzoyl
peroxide and salicylic acid topical
benzoyl
peroxide and sulfur topical
benzoyl
peroxide and urea topical
benzoyl peroxide
topical
Benzoyl
peroxide, Clindamycin
Benzoyl
Peroxide/Erythromycin Gel
Benzoyl
Peroxide/Hydrocortisone Lotion
Benzoyl
Peroxide/Sulfur Gel
Benzoyl
Peroxide/Sulfur Lotion
Benzoyl
Peroxide/Urea Cleanser
Benzoyl
Peroxide/Urea Cream
Benzphetamine
Benzphetamine
benzphetamine
Benzphetamine
Hydrochloride
Benztropine
Benztropine Tablets
Benztropine
benztropine
Benztropine
Benztropine Mesylate
Benzyl Benzoate
bromfenac ophthalmic
Bromfenac
Bromfenex
Controlled-Release and Sustained-Release Capsules
Bromfenex
Bromfenex PD
Bromfenex PE
Bromfenex PE
Pediatric
Bromhist
Pediatric Drops
Bromhist-PDX Syrup
Bromhist-PDX
Bromo-Seltzer
Bromocriptine
Bromocriptine
mesylate
Bromocriptine
Mesylate
Bromphen
Brompheniramine
12-Hour Sustained-Release Tablets
Brompheniramine
24-Hour Sustained-Release Capsules
Brompheniramine
Chewable Tablets
Brompheniramine
Liquid
Brompheniramine
Suspension
Brompheniramine
brompheniramine
and phenylephrine
brompheniramine
and phenylpropanolamine
Brompheniramine
and Pseudoephedrine
Brompheniramine
Maleate/Pseudoephedrine Hydrochloride
Brompheniramine
Maleate/Pseudoephedrine Hydrochloride/Dextromethorphan Hydrobromide
brompheniramine,
dextromethorphan, and phenylephrine
brompheniramine,
dextromethorphan, and pseudoephedrine
brompheniramine,
dextromethorphan, guaifenesin, and phenylephrine
brompheniramine,
dextromethorphan, guaifenesin, and pseudoephedrine
brompheniramine,
hydrocodone, and pseudoephedrine
Brompheniramine,
Phenylephrine and Codeine
Brompheniramine,
Phenylephrine, Codeine and Guaifenesin
Brompheniramine,
Phenylephrine, Hydrocodone and Guaifenesin
Brompheniramine,
Phenylephrine, Hydrocodone, and Guaifenesin
Brompheniramine,
Pseudoephedrine, and Acetaminophen
Brompheniramine,
Pseudoephedrine, and Dextromethorphan
Brompheniramine/Carbetapentane/Phenylephrine
Suspension
brompheniramine/carbetapentane/phenylephrine
Brompheniramine/Dextromethorphan/Guaifenesin
Brompheniramine/Dextromethorphan/Guaifenesin/Phenylephrine
Syrup
Brompheniramine/Dextromethorphan/Phenylephrine
Liquid
Brompheniramine/Dextromethorphan/Phenylephrine
Suspension
brompheniramine/dextromethorphan/phenylpropanolamine
Brompheniramine/Dextromethorphan/Pseudoephedrine
Drops
Brompheniramine/Dextromethorphan/Pseudoephedrine
Elixir
Brompheniramine/Dextromethorphan/Pseudoephedrine
Suspension
Brompheniramine/Guaifenesin/Hydrocodone
Liquid
Brompheniramine/Hydrocodone/Phenylephrine
Liquid
Brompheniramine/Hydrocodone/Phenylephrine
Suspension
Brompheniramine/Hydrocodone/Pseudoephedrine
Liquid
Brompheniramine/Hydrocodone/Pseudoephedrine
Suspension
Brompheniramine/Phenylephrine
Elixir
Brompheniramine/Phenylephrine
Suspension
Brompheniramine/Phenylephrine
Sustained-Release Capsules
brompheniramine/phenylephrine/phenylpropanolamine
Brompheniramine/Pseudoephedrine
Brompheniramine/Pseudoephedrine
Controlled-Release and Sustained-Release Capsules
Brompheniramine/Pseudoephedrine
Drops
Brompheniramine/Pseudoephedrine
Elixir
Brompheniramine/Pseudoephedrine
Suspension
Brompheniramine/Pseudoephedrine
Sustained-Release Tablets
BromTann/DM
Tann/PSE Tann Suspension