Propaganda SIDA sau
cum se vinde un virus.

Articol tradus din limba germană de G.M. 

Sursa :http://nexus-magazin.de/Ausgaben/2006-7/AIDS-Propaganda

 

Autor: John Rappoport, reporter specializat în  fraude medicinale şi autorul primii cărţi critice despre SIDA: “AIDS INC”.

Acest text a fost publicat pe 26.10.2006 la ora 20:24.

Acest articol debate cele două părţi ale aceleasi medalii: partea care a fost creeată pentru noi şi partea pe care noi ne hotaram să o creăm. Ceea ce urmează nu este numai o enumerare de facte ci şi o declaratie personală despre modul cum funcţionează lumea şi despre cum învaţăm noi de la ea. Este o teza despre legatura dintre principiul de cauză-efect şi cauzalitatea magica.

De 25 de ani urmăresc doua zone principale ale cercetării ştiinţifice. Prima este cea cu care mă ocup prin profesia de reporter şi anume de descoperirea fraudelor din medicină. Cea de-a doua zonă se preocupa cu creearea de realităţi alternative cu ajutorul forţelor supranaturale ale fantaziei.

La prima vedere, se pare că aceste doua teme sunt la ani lumină departare una de alta. În acest articol voi arăta însă că ele sunt legate una de alta şi anume într-un mod important şi cu foarte mari implicaţii.

Mai intâi mă voi dedica în detaliu testului HIV pentru a ilustra natura complexă a fraudei  medicinale. Hotăritoare sunt detaliile, căci numai aşa putem descoperi structura fraudei – în acelasi mod, cum cineva descoperă după mai multe cercetare atentă diferenţele dintre doi pictori mari, să zicem Dali şi Gaugin. Căci de abia când am realizat dimensiunile unei astfel de fraude ne putem dea seama de legatura dintre fraudă şi puterea adevărata a fantaziei. Mai mult, ceva mai târziu.

Să începem deci cu testele HIV. Sunt acestea acurate ?  Derutante ?
Valoroase ? Absurde ? Ajutătoare ? Sau chiar periculoase ?

 Cartea mea, „Aids Inc“ a fost publicată în 1988. A fost prima carte care a aruncat în eter întrebarea dacă  întradevăr virusul HIV produce boala numită AIDS. Intr-un capitol m-am ocupat cu dovada că testele de SIDA produc rezultate neştiinţifice, nefolositoare, derutante şi distrugatoare şi acest lucru ele fac şi în ziua de azi. Caci numai pe baza acestor teste se prescrie de către medici inghiţirea de medicamente foarte daunatoare – ca să nu zicem chiar otravitoare -  fără a mai vorbi de urmările groaznice ale ştiirii pe care persoana cu pricina o primeşte în mod greşit şi anume că a primit o boala mortală.

Pe 12 iulie 2006 postul de televiziune ABC News a raportat că toţi oamenii maturi din America ar trebui să fie supuşi la un test HIV: „În concordanţă cu noul program de prevenirea bolilor din Washington centrele de control şi de prevenire a bolilor (Centers for Disease Control and Prevention –CDCP ) vor să dea vara aceasta probabil un decret comun care să fie intins asupra la toti oamenii maturi din USA. Dacă acest lucru devine realitate, atunci fiecare persoană de peste 13 ani poate fi întrebată de doctori dacă “ Pot să vă fac un test HIV ?”

Deşi acest lucru nu înseamnă încă o obligaţie, acest lucru ar fi numai un pas mare în directia de a obliga oamenii să facă un astfel de test şi cei mai mulţi pacienţi ar aproba cu siguranţă un astfel de test. CDCP declară că testele din ziua de astăzi sunt mult mai exacte decât testele din primi ani de SIDA. Însă deja în primi ani de SIDA experţii americani declarau că testele standardizate de SIDA aveau o exactitate de pănă la 99,79 %, ceea ce înseamnă  că un pacient ar fi depistat, dacă  am da crezare acestei declaraţii, numai foarte foarte rar din greşeală ca fiind pozitiv.  Aceste două declaraţii înseamnă  însă că aceşti experţi au minţit ori atunci, ori acum (n.t. ori în amândouă cazurile). Dacă  testele ar fi fost la început aşa de acurate, de aproape 100%, cum de
s-au mai putut îmbunătăţi “mult” în ultimii ani ?

Şi de ce testul din San Franciso a fost aşa de dezastruos, având o acurateţe necontrolabilă de mai puţin de 25% şi asta chiar din declaraţia lor proprie !? Deja aceste două declaraţii arată evident o fraudă. Dar să mergem mai departe…

Lipsa de exactitate ale testelor SIDA

 

Incepând din anul 1988 au ajuns la lumină o mulţime de informaţii despre testele SIDA. În anul 205 a apărut la KVTU/Associated Press urmatorul articol cu caracter exploziv : « Testele SIDA creeaza frică şi rezultate false. Funcţionarii din ministerul sănătaţii din San Francisco au descoperit că un test de SIDA facut pe cale orală prin analiza salivei din gura şi care promitea mult (n.t.ca mai toate produsele farmaceutice, datorită reclamei mincinoase)   produce rezultate false. Un sfert din persoanele testate au fost diagnosticate în mod greşit ca fiind positive HIV”

 

Aceşti oameni au fost testaţi de HIV şi li s-a spus ca sunt pozitivi, deşi acest lucru nu era adevărat. În articol se spune mai departe că:  47 de pesoane, care au fost testate pozitiv dupa ce li s-a făcut testul cu Oraquick Advance HIV în spitalele din oraş nu au fost infectate cu virusul HIV. Aceast lucru a fost făcut public de departamentul sănătaţii din San Francisco.”

 

Evident că toate testurile HIV din ziua de azi sunt la fel de “acurate”. La sfârşitul articolului o cercetătoare de la Biroul de SIDA din California (California Office of AIDS) a făcut urmatoare precizare de mare importanţă: “o explicaţie pentru inundaţia de rezultate positive false din grupa San Francisco ar putea fi faptul că un numar mare din aceste persoane au hepatită, care au influenţat testele, a spus Deanne Skykes, cercetatoare de la California Office of AIDS. “ O să supraveghem acest lucru, să vedem dacă întradevăr există legaturi”.

Atât produsele de sânge care sunt folosite la tratatea unei hepatite cât şi vaccinul împotriva la hepatita B pot creea un test HIV pozitiv fals. Acest lucru este cunoscut de mai multă vreme. De exemplu,  în cercetările ştiinţifice publicate în documentul scris de Lee, D. Eby,W. Molinaro,G.:1992: „HIV false positivity after Hepatitis B vaccination“ Lancet 39:1060) tradus: ” Rezultate HIV positive false dupa vacinarea împotriva la hepatita B.”

„Singura modalitate de a face diferenţa între reactia de la HIV şi cea de la alte boli este de a izola virusul HIV.”

Toate dovezile despre existenţa unui virus
HIV se bazeaza însă pe un grup de fenomene care au fost descoperite în celula, însă nici unul din aceste fenomene nu este o dovada pentru izolarea (n.t. adica depistarea) şi existenţa unui virus, cu atât mai puţin pentru existenta la retrovirusi.  “Nu ştim câte teste sunt pozitive la oameni fără infecţie HIV. Nu exista nici o legatura specifica între descoperirea de anticorpi HIV şi existenţa unei infectii HIV”  (Bio/Technology Journal, II: 696-707, 1993)

Testele de anticorpi HIV nu descoperă  nici un virus. Ele cauta niste anticorpi care reactioneaza la niste proteine, care, dupa experţii HIV sunt tipice pentru HIV. Faptul că un test de anticorpi este o dovadă pentru o infecţie cu viruşi nu reprezintă nici o dovada pentru o infecţie reala,  chiar dacă  testul este repetat de multe ori” (Val Turner, MD, Continuum Magazine, Vol. 3, No. 5, 1996)

Testele HIV din Africa sunt renumite pentru inexactitate. În publicaţia “Journal of Infectious Diseases” s-a publicat în iulie 1994 o studie care a dovedit că testele din Africa Centrala nu au avut nici o valoare. Microbi, tuberculoza, malaria şi lepra din aceste ţări produceau aşa de multe reactii pozitive la testele HIV încât peste 70% din rezultatele pozitive erau false. (Sacramento Bee, 30 Oct. 1994)

În timp ce funcţionarii ministerelor de sănătate şi politicienii declarau care oamenii ar trebui testaţi de HIV, inexactitatea acestor teste a rămas până acum ignorată complet. Studia publicată  în ultima lună de Office of Technology Assesments (biroul pentru cercetare technica) a remarcat că întradevăr testele HIV pot fi foarte inexacte.

La grupele cu risc minim – deci la cei care nu iau droguri şi nici nu au contact sexual cu homosexuali sau bisexuali – s-a gasit în 9 din 10 cazuri (n.t.  adica 90% din teste dau rezultate false!  vai şi amar de cine a luat rezultatul fals ca adevăr !) că rezultatele pozitive erau false, deci se găsea o “infecţie HIV “ acolo unde ea nu exista. ( US News & World Report, 23 Nov. 1987)

 „Pacienţii care fac injectii cu gamaglobulină împotriva la pojar, vărsat de vânt şi hepatita au şansa de a fi depistati ca pozitivi HIV, deşi nu au infectaţi niciodata cu HIV“

Acum 2 săptămani un copil de 3 ani din Winston Salem, North Carolina a fost lovit de o maşină şi dus la un spital. Fiindca avea capul spart şi plângea, spitalul a făcut un test HIV. În timp ce mama traumatizată psihic stătea la patul copilului, a intrat doctorul care i-a spus ca copilul ei este HIV pozitiv. Amândoi parinţii erau negativi. Doctorul a spus că va trebui să testeze întreaga familie şi prietenii lor, căci copilul ei ar fi putut fi abuzat sexual. Doctorul a spus ca o altă posibiltate prin care copilul să fi fost infectat nu ar exista (n.t. nici gand în mintea acestor medici orbi deci că testul pe care îl fac ei ar putea da rezultate greşite !).

Câteva zile mai târziu mama a cerut să se repete testul. Acesta însă a fost negativ. După aceasta spitalul şi-a recunoscut greşeala într-o declaraţie publica. O vorbitoare a spitalului a spus în încercarea de a muşamaliza greşeala că aceste teste nu sunt demne de încredere, mulţi factori pot face testul să dea rezultate greşite, printre care febra sau sarcina. Oricine (din spital) ar şti acest lucru.” (Celia Faber, Impression Magazine 21 juni 1999)

O doamnă din Vancouver a dat în judecată doctorii şi spitalul St. Pauls căci a fost diagnosticată greşit ca fiind HIV pozitiv deşi ea nu era infectată. În faţa curţii supreme Lisa Lebed a spus ca în spital i s-a luat o probă de sânge fără aprobarea ei prealabilă atunci când a ajuns în spital să nască fetiţa ei. Această probă  ar fi dovedit că ea este pozitiva HIV făcând-o astfel să-şi dea fetiţa liberă pentru adopţiune şi să-şi sterilizeze ovarele. De abia un an şi jumatate mai târziu în timpul tratamentului de SIDA ea a aflat că de fapt nu este pozitivă HIV. Ca explicaţie i s-a spus ca s-a făcut o greşeala de laborator. Din cauza greşeli grosolane a spitalului, a spus ea, ea este acum infertilă şi şi-a pierdut şi fetiţa ( “Woman Sues St. Pauls” “ O femeie da în judecată spitalul”, CKNW Radio 98, to junie 1999)

În timp ce scriam la cartea „AIDS Inc“ un angajat de la FDA ( Food and Drug Administration, instituţie care da aprobarea la medicamente şi alimente) mi-a spus ca testul de HIV Elisa care se foloseşte peste tot, a fost de fapt conceput să acopere un spectru larg şi să depisteze infectiile din conservele de sânge  din USA. Testele nu au fost făcute pentru testarea de persoane. Pentru acestea ele sunt prea inexacte şi prea nespecifice. FDA este instituţia guvernamentală din USA care este responsabilă pentru licenţarea testelor SIDA. În 1987 o angajată dintr-un birou de la FDA din Washington mi-a trimis un document deosebit cu titlul „Sumariu şi explicaţia testului“, datat cu data de 23.07.1987 (însă nu pe hârtia agenturii):

„Pentru a garanta siguranţa maximă a conservelor de sânge testul EIA ( ELISA) a fost creeat deosebit de sensibil. De aceea probele anumitor persoane pot să creeze rezultate pozitive nespecifice (adica false)… pe baza la sarcini din trecut, transfuzii de sange şi altor circumstanţe…”

Acum însă să ne aducem aminte că exact în acest timp autorităţile din USA faceau reclama exact la acest test ELISA care după ei ar fi extrem de exact – până la 99,78 % !

Cu puţin timp în urmă am sunat la FDA. Pe 17.06.2006 mi s-a făcut legatura cu Paul Richards de la biroul de presă. El s-a uitat într-o tabelă din care reiese ca FDA a aprobat şi licenţat în 1985 und test (scurt timp după ce primul test HIV a fost inventat). Însă aceasta licenţă a fost dată pentru testarea conservelor de sânge din spitale şi nu pentru diagnoza de HIV la pacienţi. Prima aprobare pentru persoane în scopul de diagnostic pe care Richard a putut-o găsi a fost în anul 1990 – 6 ani mai târziu dupa ce testul ELISA a fost fabricat. Însă din cercetarile mele, testul ELISA a fost folosit pentru diagnoze la pacienţi deja cu 5 ani înainte de aprobarea oficiala! Acest fapt trebuie să dea mult de gândit şi să faca să sune semnalul de alarmă !

Testul ELISA este de departe cel mai folosit test pentru a descoperi dacă o persoană este pozitivă sau negativă HIV. În mod normal ELISA (sau EIA) este dublat  de testul Western Blot, care mai este numit şi test standard auriu. Cu alte cuvinte, fiecare persoană care a făcut un test ELISA ar trebui să faca un test Western Blot pentru a confirma primul test.

În timp ce eram ocupat cu scrierea cărţii “AIDS INC” şi răsfoiam prin literatura medicinală am dat de o hârtie care a fost publicată în martie în Journal of Clinical Microbiology în anul 1987. Autorul, James Carlson de la Universitatea California - Davis School of Pathology - a lăsat să sară o bomba în aer. El a constatat ca în grupele cu risc minim rata de rezultate pozitive false de la testele EIA (Elisa) ajungea u” până la 94,2%  în studiile noastre în 77,1% într-o studie de la Crucea Rosie din USA”. ( n.t. adica din 100 de oameni care nu i-au droguri şi au contact sexual cu homosexuali şi sunt testaţi de HIV cu un astfel de test, 94 sunt declaraţi ca HIV pozitiv în mod eronat !)

Pentru a exprima clar asta înseamnă că cele mai multe persoane testate cu testul Elisa nu erau infectate deloc cu virusul HIV.

Carlson continuă: “ trebuie remarcat, ca deşi testul Western Blot trece la ora actuala ca cea mai bună metodă de testat, aceasta este totuşi o metodă subiectivă care are limite în controlarea calităţii (rezultatului) şi că posibiltatea unui rezultat greşit există şi la acest tip de test…”

 (n.t. Deci nici testul de standard auriu, Western Blot nu poate spune cu exactitate dacă o persoană la care testul a iesit pozitiv este cu adevărat infectată ! Mai ales că un virus HIV încă nu a fost descoperit şi nici nu prea are cum să mai existe având în vedere fraudele medicale fără numar în cazul acestor teste şi  al bolii SIDA)

În ediţia din 9.01.1986 din New England Journal of Medicine este raportat cazul unei femei de 34 de ani din zona rurală din Alamaba care a fost testată pozitiv. Ea a făcut încă 4 teste ELISA care toate au fost pozitive. După aceea i s-a făcut un test Western. Acesta a fost de asemenea pozitiv. Însă în acelaşi timp femeii i s-a luat sânge care a fost trimis la mai multe laboratoare renumite pentru a fi analizat. La acestea şi testele Elisa şi cel Western Blot au fost însă NEGATIVE !

În alte două laboratoare testul Elisa a fost repetat. Amândouă au fost pozitive.  Autorul remarcă că : ” Testele Western Blot au fost folosite pentru a confirma rezultatele celorlalte teste (EIA), necesitatea de teste de confirmare este deci evidentă”. Având în vedere rezultatele contradictorii ale testelor Western Blot însă această declaraţie este numai un mod foarte politicos de a spune ca de fapt testul Western Blot este cu totul nedemn de încredere.

În “Journal of Medical Virology” (jan 1987) cercetatorul britanic L.J. Oldham scrie: „analizele noastre duc la concluzia că testul Western Blot ca singur test pentru HIV nu este sigur şi demn de incredere”.  Oldham mai remarcă că: “Senzitivitatea testului este responsabilă pentru a diagnostica persoanele ca HIV pozitiv în timp ce specificacitatea testului mai degrabă ar evita să dea un rezultat pozitiv la persoane care de fapt nu sunt”

Evelyn Lennette indică în februarie 1987 în Journal of Clinical Microbiology ca “ amândouă testele (Elisa şi Western Blot) au dezavantaje…există rapoarte de teste atât pozitive cât şi negative de la testul EIA care fac necesară încă un test. Testul Immunoblot ( Westernblot) este de asemenea imperfect şi dă rezultate greşite”

O analiză extrem de distrugătoare pentru exactitatea acestor teste a făcut-o doctorul Harvey Fineberg. Când l-am intevievat în 19988 era decan la Harvard School of Public Health. Mai târziu el a devenit director la Harvard unde a fost numit ca preşedinte  al instituţiei renumite cu numele de “Institute of Medicine”. Ca om de renume public impecabil Fineberg a făcut publică în 1987 statistica analizelor HIV în journalul “Law, Medicine and Healthcare”
 (Drept, medicina şi ingrijirea sănătaţii).

 La inceputul studiei“, mi-a spus Fineberg la telefon, „am pornit de la premiza că testele Elisa, dupa cum era reclama lor, ar avea o acuritate mare. Dupa aceste declaraţii acest test gaseşte infectaţii adevărati pozitiv de HIV cu o exactitate de 93,4 % iar pe cei negativi cu o exactitate de 99,78%. Să spunem ca trei din 10.000 de oameni din USA au fost infectaţi întradevăr cu virusul HIV. Intr-o probă cu 100.000 de oameni ar însemna că 30 ar purta virusul. Testul Elisa ar depista cu acuritatea declarată de 93,4% deci 28 din acesti oameni. Pe de alta parte ar insemna ca 99,78% din acesti 100.000 de oameni nu ar fi infectaţi sub nici o formă cu virusul. Dacă acuritatea testului ar fi întradevăr de 99,78 % ar insemna că 99.750 din aceste persoane ar fi depistate acurat (ca fiind negativ HIV). Ramân deci 220 de persoane negative”. (n.t. prin diferenţa între acurateţea de 93,4%  pt. pozitivi şi cea de 97,78%  pt. cei negativi).

Cum adică mai rămân aceste persoane ? “Adica aceste 220 de persoane vor fi diagnosticate pozitiv. ( n.t. adica în mod eronat, ei făcând parte de fapt din diferenţa dintre cele doua probabilitati numite, cea pentru testele pozitive corecte şi cea pt. testele negative corecte. Deja să numeşti două probabilităţi pentru un test, adica una de a da greş şi una de a găsi corect un rezultat este o abearţie care arată orbirea  medicilor care nu îşi dau seama de aceasta aberatie evidenta.  Dr. Fineberg a tratat aici d.p.d.v. matematic declaraţiile producatorului testelor, scoţând în evidenta atât minciuna cât şi inexactitatea imensă a testelor HIV)

Fineberg constată: „Deci din 100.000 de oameni avem acum 28 de persoane infectate şi 220 cu rezultat pozitiv greşit. Probabilitatea după statistică ca un test ELISA să dea un rezultat pozitiv eronat este deci de peste 90%. (n.t. Iată cum sta acurateţea acestor teste chiar după declaraţiile producatorilor lor pentru un om care nu găndeşte!)

Un al doilea test ELISA nu ar schimba nimic. Dacă D-voastră faceti un test Western Blot în plus atunci şansa s-ar reduce în cel mai bun caz la 25%. Cu alte cuvinte: un sfert din timpul testărilor ar ieşi un test SIDA ca pozitiv fals“.

(n.t.  Adica făcând doua teste, cel ELISA şi cel Western Blot pentru confirmare, din punct de vedere matematic, unul din patru oameni testaţi cu ele este diagnosticat în mod eronat ca HIV pozitiv şi aceasta numai dând crezare ca acurateţea declarată a testelor întradevăr cea care fost precizata de fabricanţi testelor. Acurateţea reală a acestor teste, făcând prezumţia ca un virus HIV întradevăr există, fapt până azi nedovedit, este însă  probabil una cu mult mult mai micâ, care tinde chiar spre zero absolut ! Fraudă în stil mare…)

Analiza lui Fineberg a fost ignorată, atât de presa americană cât şi de cercetătorii medicali şi desigur şi de guvernul american, care a finanţat cele mai multe analize de SIDA. Aşa cum reiese din cele menţionate mai sus au fost ignorate sistematic un număr mare de greşeli foarte grave şi majore în legatură cu testele SIDA, greşeli care au fost constatate chiar de către oameni din medicina convenţională cu renume mare ( n.t. deci nu de adversari ai acesteia)

Motivul este mai mult decât evident: există şi au existat tot timpul o reţea de fonduri guvernamentale, de laboratoare guvernamentale, de organizaţii private SIDA, de reclamă, de „analiza stea de nivel inalt“, de reviste medicale, de reporteri superficiali (n.t. şi mai ales  plătiţi de industria farmaceutică) ca în nu mai vorbim de industria farmaceutică în sine, de FDA şi de WHO (organizaţia mondială a sănătaţii), ale caror existenţă depinde de a arăta că testele HIV pot fi considerate ca foarte sigure şi demne de încredere.

Recunoaşterea faptului că întregul sistem de testare a fost şi este din punct de vedere ştiinţific bancrot şi periculos ar duce la prăbuşirea întregii clădiri SIDA (n.t. şi mai ales a încrederii oamenilor în medici şi industria farmaceutică).

Şi acesta este numai începutul problemelor cu testele
HIV. Cu putin timp în urmă m-am ocupat cu testele de anticorpi. Atât testul EIA cât şi cel Western Blot se bazează pe căutarea în sângele pacienţilor de anticorpi, găsirea lor fiind răspunsul sistemului imunitar la microbul sau virusul  respectiv, aşa cum zice teoria.

Ce înseamnă  prezenţa anticorpilor

În mod exceptional găsim un indiciu într-un comentar dintr-un articol din mass-media convenţionala despre isteria cu gripa aviară. La sfârşitul articolului scris de jurnalista specializată în medicină Gina Kolata în New York Times (“Pericolele vânatului virusului  de gripă, 9.09.2005) apare un citat de la Dr. Peter Palese de la Sinai School of Medicine în New York:

“Unii experţi ca Peter Palese de la Sinai School of Medicine în New York susţine că virusii H5N1 sunt o alarma falsă. El remarcă că milioanele de studii din probele care au fost adunate din 1992 în regiunile rurale din China prezinta în ele anticorpii împotriva la H5N1. Asta înseamnă că ele au fost infectate cu virusul şi şi-au revenit, evident fără ca boala să apară.

Până când au început testurile SIDA în mijlocul anilor 80 s-a presupus în general, că prezenţa de anticorpi dintr-un pacient înseamna că el are o sănătate foarte bună.

Pacientul ar avea contact cu patogenii, sistemul imunitar producând anticorpi şi patogenii fiind neutralizaţi. Nimeni nu ar fi avut idea să spună că prezenţa de anticorpi ar putea indica o boala actuală sau una din viitor. Cu alte cuvinte, deci atunci când milioane de oameni din China au fost infectat cu Virusul H5N1 (gripa aviară) şi în corp s-au format anticorpi, se aştepta în general că acesti oameni să rămână sănătoşi. Când cercetările SIDA au inceput să fie incepute totul s-a intors abrupt pe dos. Oameni care au fost testaţi şi numiti pozitivi HIV – deci când aveau în sânge anticorpi împotriva la virusi - au fost declarati deodată bolnavi sau pe punctul de a se îmbolnăvi cu siguranţă.

Aici se vede urmatorul nivel al fraudei cu testele SIDA. De ce au fost testaţi oamenii de prezenţa anticorpilor în sange ? De ce prezenţa acestor anticorpi nu a fost interpretată ca până atunci ca un semn de sănătate ? (n.t. conform  teoriei anticorpilor de pe vremea aceea în care credeau toţi oamenii de ştiinţa..)

Milioane de oameni din întreaga lume au fost supuşi testelor HIV Elisa şi Western Blot care amândouă se bazează numai pe faptul de a găsi în sânge anticorpi împotriva la HIV. De ce s-au folosit deodată aceste teste de anticorpi acum ca detectivi pentru a depista boli ?

În timpul scrierii carţii „AIDS INC“ am avut o discutie interesantă cu un doctor de la US National Institute of
Health  (Institutul national al sănătaţii). El mi-a povestit că în faza de test al unui vaccin de SIDA (şi în caz că acesta ar fi fost aprobat oficial), toate persoanele care ar fi fost vaccinate ar fi primit o scrisoare specială. În aceasta scrisoare s-ar fi confirmat faptul că persoana a fost vaccinată şi în afară de asta ar informa pacientul că chiar dacă aceasta persoană  ar fi gasită (ulterior) ca HIV positiv – adica dacă s-ar fi gasit anticorpi împotriva la HIV – aceast lucru NU ar trebui interpretat ca un semn de boală HIV actuală sau viitoare, căci în acest caz (ca urmare a vaccinului) persoana ar fi imuna împotriva la HIV, căci corpul lui a primit anticorpi creeaţi prin serul vaccinului.

(n.t.  aceste vaccin nu a fost adus pe piaţă  deşi a fost conceput. Răspunsul la întrebarea de ce acest vaccin, care oricum nu are cum să funcţioneze, nu a fost totuşi adus pe piaţă este simplu:  cu medicamentele retrovirale (AZT şi altele) se câştigă mult mai multi bani, ele fiind mult mai scumpe şi trebuind luate permanent, inducând boli infectioase în urma cărora se vănd şi mai multe medicamente.  În plus existenţa unui vaccin ar însemna ca virusul a fost izolat şi aceeasta ar trebui dovedit,  fapt imposibil căci un astfel de virus ca şi orice retrovirus nu există de fapt, ele fiind o inventie morbida a industriei farmaceutice

În plus mai apare o problema logică şi anume : cum se poate inventa un vaccin în care trebuie pus virusul izolat şi mort, dacă până acum nici un om de ştiinţa nu l-a putut izola şi nici măcar fotografia cu microsopul electronic ?)

Am căzut de pe scaun când am auzit asta. Am spus: „Daţi-mi voie să înţeleg cum trebuie. Dacă deci un om ar fi format în mod natural (adică fără vaccin) aceşti anticorpi împotriva la HIV, atunci el ar fi desemnat ca bolnav. Când însă acesti anticorpi sunt proveniti dintr-un vaccin, atunci el este imun împotriva la virus”. Doctorul nu mi-a dat un raspuns clar…

(n.t.  Anticorpii deci arătau în trecut – însă şi în prezent în cazul vaccinelor că  sistemul imunitar este deja întărit împotriva bolilor datorita prezenţei anticorpilor.  Deci  vaccinele se fac tocmai pentru a creea în corp anticorpi la patogenii întroduşi în corp prin acel vaccin. Doctorii spun ca eşti imun la tetanus de exemplu dacă ai anticorpi în sânge după ce ţi s-a făcut un vaccin. Doctorii chiar caută în sânge anticorpi ca să vada dacă omul a fost vaccinat, adica dacă el a fost vaccinat. Se fac vaccine şi pentru hepatită care este cauzată chipurile de un virus, ca şi în cazul  la SIDA, deşi după cum spun oamenii de ştiinţă împotriva la viruşi nu se poate face un vaccin, ci numai la microbi şi bacterii. Deci să înţelegem că se fac şi se vând vaccine împotriva la hepatita şi la altor boli virale în ciuda faptului că acestea nu au cum să functioneze iar teoria vaccinelor este contrar opusă cu cea a SIDEI  ?)

Aceasta contradictie zdruncinătoare a fost apărată cu mare grijă de presa
(n.t. presa manipulată şi condusă de influenţa industriei farmaceuticem după cum este dovedit în mii de cazuri) şi de întreaga reţea care a lansat SIDA şi astfel această contradicţie a fost ignorată complet. După modul de gândire conventional  singura sarcină a unui vaccin este de a creea o imunitate împotriva unui patogen, prin faptul ca în sânge sunt creeaţi (n.t. de către corp) antigeni (anticorpi) împotriva acestui patogen. Aceste este scopul unui vaccin care funcţionează. Pentru a recapitula: nu numai că ambele teste de anticorpi HIV (Elisa şi Western Blut) sunt totat inacurate în rezultate, nu, întreaga idee de a folosi teoria cu prezenta anticorpilor în sânge ca semn al unei infecţii HIV este un nonsens absolut.

Două nivele ale nebuniei

Dacă se adaugă şi întrebarea dacă un patogen cu numele HIV are ceva comun cu boala care se numeşte SIDA, deja apare un al treilea nivel al fraudei. Aceasta întrebare nu o s-o mai adaug aici din cauza spaţiului limitat. În cartea mea “AIDS INC” am adunat câteva dovezi care arată ca HIV nu are nimic de aface cu defectele sau slăbiciunile sistemului imunitar care au fost botezate cu numele de SIDA. Pentru a sublinia afirmaţia că un test pozitiv face dintr-un om sănătos unul bolnav se pot lua cazurile oamenilor sănătoşi care au fost în mod greşit diagnosticaţi ca fiind pozitivi. Prin această metodă s-a crezut că s-ar putea dovedi ca un test pozitiv întradevăr conduce la boala şi la urma chiar la moarte.

Studia complexă care a fost făcută la mai multe mii de homosexuali şi care este citata des este  "San Francisco Men's Study", studia pe bărbaţi homosexuali din San Francisco. Ea voia să aduca dovada că un test pozitiv HIV duce la o boală HIV cu caracter puternic.

Însă aceasta studie prezintă lipse mari. Ea a uitat, de exemplu, şi asta este cea mai mare greşeală, să ia încă o grupa similară care au fost testaţi negativ HIV. (n.t. în studiile ştiinţifice se iau întotdeauna 2 sau mai multe grupe care se compară, comparând merele cu strugurii nu se poate ajunge la nici o concluzie despre rădăcina pomului de măr).

Dacă grupa negativă HIV de bărbaţi ar fi dezvoltat de asemenea defecte ale sistemului imunitar (din alte cauze: toxine, vaccine, poluare, boli infecţioase, radioactivitate), ceea ce reprezinta  de fapt boala numita AIDS, atunci un test HIV nu ar fi o garanţie pentru prezicerea bolii. În grupa de studie din San Francisco a existat o grupa de bărbaţi testaţi pozitiv care au redus doza de medicamente foarte toxice AZT sau chiar au redus-o total. După articolele din presă aceşti oameni au rămas timp de 8 ani şi chiar mai mult sănătoşi şi nu au arătat nici un semn de boala. (n.t. Deci cine vrea să trăiască cât mai mult atunci când a fost diagnosticat HIV poziti - indiferent dacă pacientul este întradevăr infectat de un virus HIV misterios sau nu – este, aşa cum arată experienţa celor care au crezut că medicamentele antiretrovirale AZT sau cele mai moderne îi ajuta cu ceva - să nu ia deloc medicamente de nici un fel sau să le ia cât mai putin timp posibil pentru a se convinge pe pielea lor că medicamtele sunt cele care omoară omul cu zile şi nu virusul HIV).

Am căutat o cercetătoare care a lucrat la studia din San Francisco şi am întrebat-o de ce ea şi colegii ei au dat o asemenea însemnatate la rezultate.
Ea a raspuns că nimeni nu s-ar fi gandit ca acest lucru ar fi important. ( n.t. cercetătoarea recunoaşte aici singura că medicii şi oamenii de ştiinţa în general nu prea gândesc ci ei cred numai orbeşte ceea ce li se spune)

Cănd cineva vrea să dovedească într-o studie de lungă durată că un test pozitiv întradevăr conduce la o boala acută şi la moarte, ar trebui, după metodele standard convenţionale, deci după legile stricte ale ştiinţei, să întroducă şi o grupă de control, deci una cu oameni care de la început au fost depistati negativi la un test HIV.

Bineînţeles că oamenii din ambele grupe ar trebui să fie aleşi dupa aceiaşi factori relevanţi. De exemplu aceştia ar trebui să aibă o alimentaţie similară şi ar trebui să ia aceleaşi medicamente în aceesi cantitate sau să nu ia deloc medicamente. Ei ar trebui să aiba aceeasi istorie medicinală, să aiba sex cu acelasi numar de persoane, să aiba aceasi paraziti în intestin, etc. Ar trebui să fie supuşi la acelaşi stres şi la aceeaşi polutie din mediul inconjurator. Şi aşa mai departe.

De ce ? Pentru că toti acesti factori ca şi altii (ca de ex. numărul de vaccine făcute sau folosirea surogatului de zahar Aspartam, sarea iodata, etc.) au o influenţa (negativă) mare asupra sistemului imunitar. Şi în mijlocul la toate -  de la Uganda până la New York – stă de fapt o boala numita SIDA care nu este nimic altceva decât o slăbire a sistemului imunitar.

Nici măcar o singură studie nu a fost făcută la care să se ţină cont de aceste standarduri (n.t. în mod normal folosite de ştiinţa pentru a dovedi ceva). Deja faptul că o persoană este diagnosticată ca fiind HIV pozitivă are o putere hipnotică.  Acest efect este bineînţeles ignorat de cercetatorii care ţin cu curentul creeat de industria farmaceutică. Însa exact diagnoza asta creeaza certitudinea că moartea sau boala va atinge omul căruia i s-a făcut această diagnoză.

Acesta diagnoză induce o frica şi o dezorientare enormă. Şi aceşti factori, fără să folosim  cuvinte tragice, are urme negative în complexul care se numeste trup şi suflet.

În timp ce analizam cum a fost înscenată această frauda mare care a dus utilizarea  testelor HIV şi modul cum ea a fost menţinută, am ajuns în timpuri diferite la diverse nivele şi la diverse motive din cauza cărora această fraudă a putit fi înscanată. Aici sunt câteva din ele: profit din vânzarea medicamentelor şi a seturilor de teste HIV, obţinerea sau creşterea statutului stintific, păstrarea locului de munca, acoperirea greşelilor din trecut, evitarea datului în judecată, folosirea bolii HIV pentru a acoperi adevăratul motiv al morţilor din lumea a treiea - foamea sistematică şi murdaria apei potabile, sărăcie şi suprapopulaţie, furatul de pământ şi vaccine otravitoare, un întreg sistem care a fost instalat de mult timp, pentru a lichida sistematic o mare parte a populaţiei şi de a lăsa restul într-o stare dezolată. Exista o gramadă de motive pentru a ţine în viaţa maşinaria testelor HIV.

În afară de testul de anticorpi HIV mai există înca  altă metodă de testare care este mai putin cunoscută şi anume PKR care se traduce cu “Reactie în lanţ de polimeri”. Câţiva susţinători ale testelor HIV au indicat PKR-ul ca fiind noul test standard, testul ultimativ. La PKR se ia din sângele pacientului o bucată din materialul genetic care se bănuieşte ca ar fi o parte din virus. (n.t. să nu fie uitat ca virusul nu a fost văzut de nimeni şi nici măcar cu microscopul electronic nu a putut fi încă descoperit sau măcar cultivat, în ciuda la mii de savanţi care de peste două decenii caută şi caută. Cu un astfel de  microscop se pot vedea atomii iar un virus este format din milioane de atomi.)

 Acest material este “amplificat” şi “umflat” la o mărime unde el poate fi identificat şi studiat. Despre acest teste se poate spune multe, dar buba principala este urmatoarea: chiar dacă s-ar putea găsi numai o parte minimală a virusului, indiferent cât de mult se amplifică aceasta probă, aceasta nu înseamnă ca trebuie conclus că în pacient există milioane de viruşi care să creeze boala!  Dar ce este important asta ? Foarte simplu: când un patogen este vinovat de o boală atunci trebuie să existe milioane de patogeni în corp pentru a creea boala şi aceştia trebuie să producă pagube vizibile şi dovedibile celulelor umane. Altfel un astfel test este o iluzie. Cine ştie câţi patogeni trăiesc în corpul nostru ? În general ei nu au nici un efect negativ asupra sănătaţii.  Prezenţa unei părti infime din ceea ce se poate numi „material viral“ este altfel fără importanţă.

 (n.t. Traducătorul adaugă un motiv şi mai important, mai ales pentru ţarile dezvoltate unde oamenii nu sunt toţi aşa de orbi şi de naivi ca şi oamenii de “ştiinţa “ şi cadrele medicale care cred orbeşte în tot ce li se spună fără nici măcar a remarca contradicţiile, nelogica evidentă precum şi frauda, manipularea şi lipsa de dovezi şi anume: având în vedere ca sistemul imunitar este distrus sistematic şi chiar intenţionat cu zecile de mii de otrăvuri din apă, mâncare, pesticide, plastic şi produse petro-chimice,produse cosmetice, medicamente şi vaccine, otrăvuri care în ciuda cunoaşterii daunelor aduse sănătăţii de acestea sunt folosite cu hărnicie mai departe, chiar şi în ciuda legilor care interzic folosirea lor în mai multe ţari,deci pentru ca acest lucru simplu să nu fie recunoscut de populaţie înscenarea existenţei unui virus rău şi contagios este cea mai bună soluţie pentru oamenii din spatele acestor “industrii” morbide.

 Altfel lumea ar incepe să ceară legi de protecţie şi să ceară scoaterea tututor acestor otravuri din apă, mâncare, medicamente, pasta de dinţi, cosmetice, ambalaje de alimente, din vaccine şi din multe produsele folosite zi cu zi.  Atâta vreme cât populaţia crede că viruşii sau microbii din exterior sunt vinovaţi pentru miile de boli şi pentru sistemul imun slăbit şi nu alimentaţia dezastruoasă şi denaturată intenţionat de industria chimică şi alimentară, de otrăvurile din mediul înconjurator, atâta vreme se poate face o gramadă de bani cu medicamente. Aceste medicamente sunt extrem de dăunătoare şi de nefolositoare şi fac oamenii dependenţi de ele  fără a vindeca vreun pic.

Iar  oamenii “de ştiinţa” şi cadrele medicale sunt orbi şi fac pe orbii ca să îşi poată pâstra mai departe sursa de venit bun şi mai ales reputaţia de “zei în alb”  pozând  ca “luptatori” pentru binele omenirii.  

Linkuri web despre SIDA cu articole critice
(găsite cu google)

 

Engleză:

http://theperthgroup.com/

http://www.virusmyth.com/aids/

http://www.virusmyth.com/aids/perthgroup/index.html

http://www.robertogiraldo.com/

 

http://www.aliveandwell.org/

http://www.virusmyth.com/aids
www.debating-azt.co.za
www.düsberg.com
www.robertogiraldo.com
www.rethinkingaids.com

 

www.educate-yourself.org

 

Franceză:

http://perso.orange.fr/sidasante/

 

Italiană

http://www.oikos.org/aids/it/default.htm

 

Germană

(în limba germană exista multe texte critice, aici numai câteva)

 

http://www.neue-medizin.com/aidsex2.htm

http://nexus-magazin.de/Ausgaben/2006-7/AIDS-Propaganda

www.wahrheitssuche.org

 

 

Literatură critică pe tema SIDA

 

Aceasta literatura este scrisă in parte de doctori, biologi, de profesori, oameni de ştiinţă si care da la iveala minciunile şi fraudele sistemului farmaceutic privire la SIDA şi testele HIV, fraude care sunt din ce in ce mai evidente din zi în zi.

 

·       AIDS" - Dichtung und Wahrheit (raum&zeit 4), Ehlers-Verlag  ( SIDA – minciuna şi adevar)

·       Dr. med. R. Jensen  - Boala cauzata de mediul inconjurator cu numele SIDA / ( Umweltschaden AIDS? 

·       AIDS? Du hast Chancen!  Nötige Denkanstöße nicht nur für Betroffene
Hans Jürgen Esch   „Mehr Ursachen als Viren“  (SIDA  Ai sanse multe . Impulsuri de gandit nu numai pentru cei bolnavi. Hans Juergen Esch)

·       Die stille Revolution Krebs und AIDS Medizin – Dr. med Heinrich Krmer (Revolutia ascunsa din medicina pentru AIDS şi cancer)  Ehlers Verlag 2006

·       Dr. Bob Owen: "Roys Heilung von AIDS", Waldthausen, 1990 ( Vindecarea lui Roy de SIDA)

·       Dr. Paul Wallerstein: "Das AIDS-Dilemma - Forschung in der Sackgasse" Verlag Rombach, 1988  ( Dilema SIDA – cercetarea ajunsă la drum înfundat)

·       Harris L. Coulter: "AIDS and Syphillis - The hidden link" ( SIDA şi sifilisul – legătura ascunsă)

·       Christian Bachmann: "Die Krebsmafia", Fischer TB 3837, Edition Tomek 1981  ( Mafia cancerului)

·       Hans Ruesch: "Die Pharma-Story", F. Hirthhammer-Verlag, 1990 ( Istoria industrie farmaceutice)

·       Dr. Stefan Lanka – HIV - Reality or Artefact? “ Dr. Stefan Lanka asks some searching questions, including: "Does HIV exist at all?" continuum - the magazine, Volume 3, Issue 1, April/May 1995.    HIV – realitate sau artefact Existăîntradevăr un virus HIV?”

·             Stefan Lanka, Collective Fallacy - Rethinking HIV, continuum the magazine, Volume 4, No. 3, September/October 1996  -   “ Regandind HIV-ul”

·            Stefan Lanka, Fehldiagnose AIDS? - Bisher konnte das 'HI-Virus' nicht isoliert werden, WECHSELWIRKUNG Nr. 70(94), Aachen 1994 The Address of CONTINUUM : 172 Foundling Court, Brunswick Centre, London WC1N 1QE, GB    ( Diagnoza greşită cu numele SIDA)

·            The HIV Debate - Stefan Lanka Answers Back continuum - the magazine, Volume 3, Issue 2, June/July 1995

·            What If Everything You Thought You Knew About AIDS Was Wrong?  by Christine Maggiore - Sep 1, 2006) – Ce ar fi daca tot ce ştii despre SIDA ar fi greşit ?

·            Positively False: Exposing the Myths Around HIV and AIDS  by Joan Shenton - “Diagnoza HIV pozitiva gresita – dând la iveala miturile despre SIDA”

·            Letting Them Die: Why HIV/Aids Prevention Programmes Fail (African Issues)  by Catherine Campbell (Paperback - Sep 2003) – Să-i lăsăm să moară. De ce prevenirea de HIV/SIDA dă greş ( în Africa)

·            The AIDS War: Propaganda, Profiteering, and Genocide from the Medical Industrial Complex  by John Lauritsen (Paperback - Jun 1, 1993)  Razboiul SIDA – Propaganda. Cine profită Genocidul sistemului medical.

·            Global AIDS: Myths And Facts : Tools for Fighting the AIDS Pendemic  by Alexander C. Irwin, Joyce Millen, and Dorothy Fallows (Hardcover - May 2003). SIDA globală: realitate şi mituri. Unelte pentru a face din SIDA o pandemie.

·            Die Vogelgrippe. Der Krieg der USA gegen die Menschheit. Dr. Stefan Lanka  ( Gripa aviara. Razboiul USA impotriva omenirii)

·            Die geplanten Seuchen - Wolfgang Eggert. AIDS - SARS und die militärische Genforschung. (Molimele planificate. AIDS, SARS şi cercetările genetice ale industriei militare)

 

Cărţi despre Zapper şi AIDS

 

"The Cure for all Diseases" von Dr. Hulda R. Clark.
“ Cura la toate bolile “

 

"The Cure for HIV and AIDS" von Dr. Hulda R. Clark.  (Cura la HIV si SIDA)