Medicamentul AZT – antiretrovirale
(AVR) contra
Există destule cărţi pe
piaţa în care jurnalişti, doctori şi oamenii de
ştiinţă au arătat cu fapte şi dovezi clare că de
fapt industria farmaceutica (IF) nu este absolut de loc inovativă,
rezumându-se la folosiera aceloraşi substanţe nocive timp de decenii
intregi. Numai
numele se schimba căteodată cât şi şi preţul, eventual
se mai mixează o noua substanţă toxică descoperită
între timp la cele vechi. Multe din medicamentele la care expiră patentul
sunt retrase de pe piata benevol, căci asta ar sili firma să le vânda
mai ieftin. După ce medicamentul a fost luat de pe piaţă apare
unul care îl înlocuieste la un preţ mult mai ridicat care este justificat
de IF din cauza “banilor investiţi în cercetare”.
În acest nou medicament
se afla des aceeaşi substanţă că şi mai înainte,.
poate un pic modificată sau se face un mixaj de substanţe printre
care se află şi cea activă din medicamentul ulterior. Aceasta
practică este la ordinea zilei şi este chiar combătută de
unele autorităţi din ministerele sănăţăţii care
cer medicamente mai ieftine, dar fără prea mare succes.
Faptul că IF nu
investeşte deloc bani pentru a descoperii medicamente întradevar utile ci
foloseste numai toxice dăunătoare şi cât mai ieftine se poate
vedea în mod evident şi şi în cazul fraudei SIDA/
Medicamentul AZT care se
foloseste în mod principal de 27 de ani la tratarea bolii numite SIDA a fost
iniţial un medicament “anti-cancer”, dar care nu a functionat deloc
aşa cum se aştepta după ce el a fost descoperit. AZT-ul fost
descoprit de Dr. Jerome
Deci bolnavii de SIDA
primesc o componentă din sperma heringilor care are un anumit rol la
fecundare şi anume rolul de a inhiba dezvoltarea celulelor din celula
femelei, pentru a face posibilă fecundarea. Exact lucrul aşa
însă este ceea ce mai lipseşte unui bolnav: impiedicarea dezvoltarii,
diviziunii şi înmulţirii celulelor noi. Sănătatea omului
depinde de sănătatea celulelor şi de înmultirea lor, acest lucru
îl ştie orice student din anul întai de biologie sua medicină şi
poate că şi cei mai multi şcolari.
Cine opreşte acest
proces în mod intenţionat nu poate avea nici o intenţie bună cu
omul caruia îi dă astfel de medicament, mai ales că importanţa
celulei TREBUIE să fie cunoscuta de orice medic şi de orice
cercetator orişicât de idot.
Acest lucru este adevărat
şi pentru cancer, boala la care se crede în mod eronat că celulele
canceroase sunt celule umane şi nu paraziţi care se înmulţesc
din cauza că corpul este slabit sau otravit (paraziţii se numesc
Trichomonade şi se pot observa chiar la microscop, vezi cercetarile
Tamarei Lebedewa, Prof. Enderlein, etc. Din păcate Tamara Lebedewa este cam
cenzurată pe google in anumite limbi.
(Vezi în germana pagina www.zell-kreis.de ).
AZT-ul a fost initial
deci conceput să distrugă sinteza DNS din măduva oaselor,
adică să impiedice producerea de celule noi, actionând asupra
corpului deci ca o otravă extrem de toxică. AZT-ul s-a dovedit foarte
repede ca fiind dâunator nefiind în stare să opreasca înmulţirea
celulelor cancerigene.
Dr.
Douăzeci de
ani mai târziu apare o “boala nouă” – SIDA – şi exact această
substanţă foarte dăunătoare, concepută iniţial
fără succes pentru cancer, o boala complet diferită de SIDA,
este scoasă din sertar, sau mai bine zis din lada de otrăvuri chimice
şi este vândut imediat ca fiind
soluţia ideală pentru boala SIDA. Chiar şi fără a face
testele de rigoare. Acest lucru este ca şi cum s-ar folosi dioxina, otravă chimică
extrem de nociv folosită ca pesticid şi ca “Agent Orage” în
războiul din Vietman pentru a vindeca acneea.
Aici se vede
încă odată metoda tipică şi perfidă a IF şi anume
că IF are numai interesul de a face
un profit cât mai mare şi aceasta se poate face cu substanţe cât
mai dăunătoare şi cât mai ieftine care sunt vândute pe o
perioada cât mai mare de timp la boli care nu sunt vindecate cu acestea.
AZT se produce şi se prescrie, în ciuda faptului că este cunoscut
faptul că impiedică dezvoltarea celulelor noi în corp cu o
încăpăţînare oarbă şi morbifă de peste 27 de ani.
Şi asta la o
boală care chipurile este cauzaţă de un virus ? Oare ce are un virus cu dezvoltarea de celule noi şi
sănătoase de care corpul are nevoie ca şi de aer sau de
sânge ?
De ce oare se
foloseşte această otravă pentru combaterea unui virus, când de
fapt ea împiedică chiar VIATA omului ?
Singurul răspuns
logic al unui om gânditor cu raţiune nu poate fi decât: pentru că
această substanţă aduce cel mai mare profit şi cel mai mare
numar de boli secundare prin distrugerea totală a sistemului imunitar,
care după luarea acestui medicament nu mai este în stare să creeze
celule noi în maduva oaselor. AZT-ul este cel care la multi pacienti care îl
iau creează de abia boala numită SIDA şi nu un virus invizibil şi
nedepistat până acum.
Luarea ATZ-ului este
aproape sinomimă cu distrugerea completă a sistemului imunitar. Doar
dacă Dumnezeu doreşte ca omul să nu moară în urma acestei
otrăvuri, el poate să trăiască în ciuda lui. Prescrierea la
AZT la oameni este de fapt o fraudă farmacologică cu care se
câştiga bani şi care nu aduce pacienţilor decât boală
şi moarte. Cine îşi taie singur degetele nu poate să se
plângă că nu le mai are. Cine îşi opreşte diziviunea
celulelor noi cu această toxină nu se poate plânge că îi merge
rău şi este bolnav. Naivitate doctorilor este la fel de mare ca
şi naivitatea şi neştiinta pacienţilor care au o încredere
oarbă în doctorii orbi ş în aşa zisă ştiinţă.
Cine se lasă condus de orbi va
sfârşi căzând în groapă.
Din cauza convingerii
innoculate de doctori şi de mass-media că » SIDA = MOARTE” , doctorii
sunt în stare să dea şi cea mai nocivă otravă pacientilor
lor că să-i scape, fiindcă un doctor TREBUIE să facă ceva. Şi dupa cum se ştie bine
singura medicamentaţie împotriva la
Că acel ceva aduce
moartea pacientilor mai repede chiar decât dacă nu se face nimic nu îi
prea intereseză pe doctori. Ei nu acceptă acest adevăr vizibil
cu ochiul liber nici măcar atunci când văd cât de rău le merge
pacienţilor
Neputinţa şi neştiinţa este pentru doctori ceva extrem de
neplăcut din cauza aroganţei imense pe care acestia în mod general
(exista puţine exceptii ) o au.
Studiile făcute cu
banii IF pentru a demonstra că AZT prelungeste viaţa pacientilor
SIDA/
În plus se adaugă
aici faptul că medicamentele AZT costă pacienţii între 600
şi 1000 dolari pe lună. Unele farmacii din New York au încasat la inceput chiar
şi 3500 dolari pe lună de pacienţi, după cum a arata societatea
pentru apararea dreptului consumatorului din New York. Acest preţ extrem
de scump nu se justifică cu nimic mai ales dacă ne aducem aminte ca
aceasta toxină, care nu merita numele de “medicament” absolut deloc a fost
un rebut, un deşeu, o otravă deja dovedită că dăunătoare
vieţii şi descoperită cu 20 de înainte de aparitia bolii cu
numele de SIDA. În natura există multe toxine şi otravuri şi
folosirea lor în doze mari în scopuri terapeutice aşa cum este folosit AZT
este titulată în mod normal ca “otravire”.
Dacă pacienţii
nu îşi permit să cumpere această otravă, atunci guvernele îi
ajută ( d. ex. cel american dar şi altele fac acest lucru) şi finanteaza
AZT-ul cu banii din impozite. Adica banii din impozite se duc automat la
patronii fabricilor care produc aceste otravuri. Aceste program de “ajutor”
sunt puse la nivel guvernamental sunt puse initiate chiar de IF prin
parlamentarii neştiutori sau corupti de IF.
Cine oare nu vrea să ajute bolnavii SIDA ? Cine oare însă ştie
că acest ajutor scurteaza viaţa pacientilor, le măreste
suferinţa facând un calvar din viaţa lor care umple buzunarele IF.
Din cauza unui astfel de program au primit în
USA între 6000-7000 de oameni AZT. Deşi senatul a încetat finanţarea
aceasta în 1989, ea a fost continuată de congres datorită lobiiştilor
IF din congres.
Fiindcă au fost
cheltuite milioane de dolari pentru aceste medicamente câţva
funcţionari au dorit să afle de ce acest medicament este aşa de
scump. Avocaţii funcţionarilor au silit firma Burroughs Wellcome să
justifice preţurile. Firma a refuzat, dar a redus preturile cu 20% şi
a refuzat să coopereze cu statul în aceast punct.
Unii cercetatori s-au
îndoit încă de la inceput despre eficienta medicamentului AZT. În martie
1989 firma Bourroughs Wellcome a declarat ca anumiţi viruşi
De remarcat că
până acum nu există nici măcar o singura dovadă ca
această toxina otravitoare descoperită şi utilizată pentru
cu totul alt scop ar distruge vreun virus
Deci faptul de a declara
că viruşii ar fi devenit rezistenţi la AZT este o minciună
evidentă şi care un scop mai perfid şi anume : noiile
medicamente cer noi preţuri, fiind « nevoie doar de investiţii
mari perntru cercetare ». Şi aici IF are o experienţa de mai
mare de un secol, substanţele vechi sunt rebotezate şi un pic
schimbat şi ele sunt introduse cu preţuri mari pe piaţă ca
fiind ultimul răcnet al ştiinţei, justificând astfel
preţurile imense şi dând o speranţă nouă dar
deşartă că acest nou medicament va ajuta pecienţilor
întradevăr !
Acest lucru se
întâmplă în special când autorităţile guvernamentale care nu
sunt corupte sau plătite de IF îşi dau seama că preţurile
sunt exorbitante şi cer reducerea lor.
Vezi pagina cu profitul
medicamentelor.